1918–1920
Teodor Popescu ajunge la credința în Domnul Isus
Teodor Popescu era preot la biserica Sfântul Ștefan, cunoscută drept Cuibul cu Barză, din București. Deși era apreciat pentru munca și predicile sale, avea întrebări la care viața religioasă de până atunci nu îi dăduse încă un răspuns. Moartea soției, în 1918, l-a făcut să se gândească mai adânc la viața de dincolo, la judecată și la propria lui stare înaintea lui Dumnezeu. A început să citească zilnic Noul Testament, cu gândul că ceea ce citea îl privea și pe el.
Treptat, a înțeles că avea nevoie de iertare și că mântuirea se primește prin credința în Domnul Isus și în jertfa Lui. Nu putea indica o zi sau o clipă exactă a întoarcerii sale la Dumnezeu, însă schimbarea s-a văzut în felul în care predica și în dorința de a-i ajuta pe oameni să-L cunoască personal pe Mântuitorul. Mai târziu spunea: „Cea mai mare minune o socot eu învierea unui suflet la o viață nouă.”
