Cultul CreștinBiserica EvanghelicăRomână
AcasaDoctrinăMisiuneIstorie

Povestea noastră

Scurt istoric al Bisericii Evanghelice Române

Fațada și intrarea sediului central BER din strada Carol Davila 48, București
Carol Davila 48, București

Istoria mișcării până în anul 1963

Începuturile bisericii noastre sunt legate de oameni care, fiind frământați de gândul „întoarcerii la Dumnezeu”, au citit Biblia, au ajuns la credința în Domnul Isus și au dorit să le vorbească și altora despre El. Teodor Popescu și Dumitru Cornilescu au avut un rol important în această lucrare. Alături de ei au fost însă mulți credincioși care și-au deschis casele, au împărțit cărți, au mers în alte localități și au zidit sufletește pe cei din jurul lor. Din aceste legături și din dorința de a trăi după Cuvântul lui Dumnezeu s-au format și au crescut adunările.

1918–1920

Teodor Popescu ajunge la credința în Domnul Isus

Teodor Popescu era preot la biserica Sfântul Ștefan, cunoscută drept Cuibul cu Barză, din București. Deși era apreciat pentru munca și predicile sale, avea întrebări la care viața religioasă de până atunci nu îi dăduse încă un răspuns. Moartea soției, în 1918, l-a făcut să se gândească mai adânc la viața de dincolo, la judecată și la propria lui stare înaintea lui Dumnezeu. A început să citească zilnic Noul Testament, cu gândul că ceea ce citea îl privea și pe el.

Treptat, a înțeles că avea nevoie de iertare și că mântuirea se primește prin credința în Domnul Isus și în jertfa Lui. Nu putea indica o zi sau o clipă exactă a întoarcerii sale la Dumnezeu, însă schimbarea s-a văzut în felul în care predica și în dorința de a-i ajuta pe oameni să-L cunoască personal pe Mântuitorul. Mai târziu spunea: „Cea mai mare minune o socot eu învierea unui suflet la o viață nouă.”

1920–1923

În jurul Scripturii se formează o comunitate de credincioși

Teodor Popescu și Dumitru Cornilescu au început să lucreze împreună, dorind ca și alții să înțeleagă Evanghelia. Pe lângă predicile din biserică, au apărut întâlniri mai mici, în care oamenii puteau pune întrebări și puteau vorbi despre ceea ce îi frământa. La prima întâlnire de marți seara, în locuința lui Teodor Popescu, au venit trei persoane. Apoi participanții au început să îi aducă și pe alții.

Când încăperea nu a mai fost suficientă, au primit încuviințare să folosească școala din apropierea bisericii Cuibul cu Barză. Joia seara cântau și explicau pe rând pasaje din Evanghelia după Ioan. Cornilescu a format și un cor, mai ales din tineri. Unii dintre cei care nu știau carte au învățat să citească tocmai pentru a putea cerceta singuri Noul Testament. Credința începea să se vadă și în viața de acasă, în muncă și în relațiile cu ceilalți.

1 noiembrie 1921

Apare revista Adevărul Creștin

Dumitru Cornilescu a publicat primul număr al revistei „Adevărul Creștin”, iar Teodor Popescu a devenit un colaborator permanent. Revista urmărea să îi ajute pe cititori să înțeleagă mântuirea prin Domnul Isus și viața care izvorăște din credința în El.

Prin articole, explicații biblice și traduceri, mesajul auzit la Cuibul cu Barză a putut ajunge și la cei care locuiau departe de București. Cuvântul tipărit a însoțit de atunci predicarea și vizitele. Oamenii puteau reciti acasă, puteau compara cele scrise cu Biblia și puteau da mai departe revista celor interesați.

1922

Predicile sunt tipărite și ajung în țară

Teodor Popescu a publicat „Isus vă cheamă”, un volum cu predici rostite la Cuibul cu Barză în anii 1921 și 1922. Cartea s-a răspândit repede și a avut mai multe ediții. A urmat și volumul „Veniți la Isus”. Prin aceste scrieri, oamenii care nu îl auziseră predicând au putut cunoaște mesajul pe care îl vestea.

În centrul predicilor era chemarea fiecărui om la credința în Domnul Isus. În același timp, credincioșii învățau să se îngrijească de nevoile celor din jur: strângeau ajutoare pentru familii sărace, duceau lemne și îi vizitau pe cei aflați în lipsuri. Credința pe care o mărturiseau începea astfel să se vadă și în grija pe care și-o arătau unii pentru alții.

Începutul anilor 1920

Lucrarea se răspândește dincolo de București

Ploiești a fost primul oraș din afara Bucureștiului în care Teodor Popescu a mers să vestească Evanghelia. Începutul a fost legat de mărturia unei surori de-a lui, Vasilica. Câțiva tineri care au ascultat-o și-au cumpărat Noul Testament, au început să îl citească și l-au chemat apoi pe Teodor Popescu să le predice Evanghelia. Primele întâlniri au avut loc într-o cameră mică, într-o casă de pe strada Novac.

În vara anului 1922, Elena Grigoriu, o credincioasă de la Cuibul cu Barză, a împărțit broșuri la Câmpulung, unde își petrecea concediul. Toamna, Teodor Popescu a ajuns și el acolo și a vorbit mai multor oameni în casa generalului Grigorescu. Trei zile a predicat de dimineața până seara. Apoi lucrarea s-a răspândit prin întâlniri personale, prin cărți oferite și prin oameni care le spuneau rudelor și cunoscuților ce înțeleseseră din Evanghelie.

1923

Dumitru Cornilescu pleacă din țară

În vara anului 1923, Teodor Popescu și Dumitru Cornilescu au participat la întâlniri de studiu biblic în Germania. În același an, în împrejurările tot mai tensionate din țară, Cornilescu a plecat din România. Pentru Teodor Popescu, despărțirea de prietenul lui drag alături de care lucrase a fost grea.

Colaborarea lor a continuat prin scrisori. Cornilescu a trimis articole, cântări și îndrumări pentru adunările care se formau. Între timp, credincioșii din țară au continuat întâlnirile și vestirea Evangheliei, iar Teodor Popescu a rămas aproape de cei care aveau nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu.

16 decembrie 1923

Biserica Cuibul cu Barză este închisă

Pe măsură ce Teodor Popescu își schimba predicarea și unele practici potrivit convingerilor formate prin citirea Bibliei, împotrivirea față de el a crescut. Au urmat acuzații, cercetări și chemări înaintea autorităților bisericești. La 16 decembrie 1923, ușile bisericii Cuibul cu Barză au fost închise și sigilate.

Credincioșii au rămas fără locul în care se întâlneau, dar au căutat alte posibilități de a fi împreună. Mulți și-au pus casele la dispoziția lucrării lui Dumnezeu, iar întâlnirile s-au desfășurat în aceste locuințe. În presa vremii erau redate cuvintele lui Teodor Popescu: „Continui să predic în orice casă şi în orice loc.”

16 ianuarie 1924

Teodor Popescu este înlăturat din preoție

După noi cercetări și după o mărturisire scrisă în care și-a explicat credința, Teodor Popescu a fost judecat din nou. La 16 ianuarie 1924 a primit sentința de caterisire, prin care era înlăturat din slujba de preot. A hotărât să nu facă apel și să își folosească timpul și puterea pentru vestirea Evangheliei.

În explicațiile date atunci, arăta că dorea să îi ajute pe oameni să-L cunoască pe Hristos. Nu urmărea să strângă în jurul său oameni porniți împotriva altora. Cei care ajunseseră la credință au continuat să se întâlnească, să citească Biblia și să îi cheme și pe alții să asculte.

1924–1925

Adunările continuă în case și în strada Olteni

A urmat o perioadă în care credincioșii s-au adunat în locuințe și în săli puse la dispoziție sau închiriate. Uneori se strângeau atât de mulți, încât încăperile, intrările și scările deveneau neîncăpătoare. Veneau cu Noul Testament, ascultau explicațiile și cântau împreună.

În 1925, pastorul Adeney le-a oferit sala din strada Olteni nr. 45. Acolo erau clase cu pereți demontabili, care puteau fi deschise pentru a face loc mai multor oameni. Întâlnirile se țineau duminica, marțea și joia. Tineri precum Dincuță și Petrușel ajutau la pregătirea sălii și la așezarea scaunelor. Viața adunării era susținută și de aceste lucruri simple, făcute cu drag.

Toamna anului 1925

Credincioșii iau împreună Cina Domnului

Pe măsură ce cercetau Noul Testament, credincioșii au dorit să urmeze exemplul celor dintâi creștini, care stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. În toamna anului 1925 au luat pentru prima dată împreună Cina Domnului, în casa doamnei Năsturel, din strada Banu Manta.

Întâlnirea era pentru cei care credeau în Domnul Isus și doreau să își amintească de moartea Lui. Mai târziu, frângerea pâinii s-a ținut și în locuința lui Teodor Popescu, din bulevardul Mărășești, în timp ce întâlnirile publice continuau în strada Olteni. Se contura astfel o viață de adunare în care vestirea Evangheliei era însoțită de rugăciune, de legătură frățească și de grija pentru starea spirituală a celor credincioși.

1925–1926

Este construită sala din strada Carol Davila

Credincioșii doreau să aibă un loc al lor, unde să se poată întâlni. Au început să strângă bani, fiecare după putere. Domnișoara Ghica a oferit sprijin financiar, iar doamna Piteșteanu a pus la dispoziție terenul din strada Carol Davila nr. 48. În 1925 a fost înființată societatea cooperativă „Trezirea”, al cărei președinte era Dimitrie Nanu. Societatea urmărea atât răspândirea scrierilor creștine, cât și asigurarea unor locuri pentru adunări.

Construcția a început în 1925, iar în 1926 credincioșii s-au mutat din strada Olteni în Carol Davila. Clădirea avea spații pentru vestirea Evangheliei și pentru întâlnirile celor credincioși. Unii dintre tineri se ocupau de curățenie, de aerisirea sălii și de focul din timpul iernii. Noul loc de adunare a fost ridicat și îngrijit prin contribuția mai multor oameni.

În jurul anului 1926

Comunitatea este cunoscută drept Creștini după Scriptură

Credincioșii ar fi dorit să fie cunoscuți simplu drept creștini. Când autoritățile le-au cerut un nume prin care să poată fi deosebiți de alte comunități, au ales denumirea „Creștini după Scriptură”. Numele exprima dorința lor de a-și întemeia credința și viața pe învățătura Bibliei.

Astfel, situația lor a fost încadrată în regulile privind asociațiile și întrunirile publice, dar nu erau încă recunoscuți ca un cult organizat. Această rezolvare le-a îngăduit să continue întâlnirile, însă problema recunoașterii și dificultățile întâmpinate în unele localități aveau să reapară.

În anii de după mutarea în Carol Davila

Copiii și familiile își găsesc locul în viața adunării

În Carol Davila s-a dezvoltat și o lucrare pentru copii. În timp ce jos se ținea predica, fratele Petre Miu se ocupa de ei într-un alt spațiu al clădirii. Îi învăța versete, cânta și se ruga împreună cu ei și le spunea istorioare. Fratele Petre Miu avea o dragoste nespus de mare pentru copii, iar mulți copii au învățat, încă din tinerețe, să-L cunoască pe Domnul Isus, prin lucrarea și prin dăruirea acestui frate.

Teodor Popescu a tradus și a tipărit cărți pentru copii, broșuri de vestire a Evangheliei și scrieri pentru întărirea credincioșilor. Cântarea a însoțit întâlnirile, iar cartea de cântări începută de Dumitru Cornilescu a fost completată de Emil Constantinescu și de alți credincioși. Prin aceste lucrări, adunarea creștea și în preocuparea față de generațiile care veneau.

Anii 1920 și 1930

Adunările din țară cresc și păstrează legătura între ele

Lucrarea s-a răspândit în orașe și sate prin oameni care vorbeau despre credința lor, își primeau vecinii în casă sau îi chemau pe frați să vestească Evanghelia. Lucrarea s-a răspândit, astfel, în Ploiești, Câmpulung, Rucăr, Târgoviște, Bârlad și alte localități. Unele adunări existau deja când Teodor Popescu ajungea să le viziteze.

Legătura dintre credincioși s-a păstrat prin vizite, găzduire și multe scrisori. Frații cu dar de vorbire erau încurajați să slujească și în alte locuri. Un mic sfat al fraților se îngrijea de mersul adunărilor și de cei care doreau să ia parte la Cina Domnului. În unele sate, credincioșii au întâmpinat împotrivire și au fost nevoiți să se adune în locuri ferite. Însă modul în care aveau grijă unii de alții i-a ajutat să continue lucrarea.

1939

Unirea cu Creștinii după Evanghelie

După mai multe demersuri pentru lămurirea situației lor legale, autoritățile le-au recomandat Creștinilor după Scriptură să se unească cu Creștinii după Evanghelie. Frații au discutat propunerea, inclusiv cu cei din provincie, iar unirea a fost acceptată. Într-o scrisoare din octombrie 1939, Teodor Popescu a explicat adunărilor ce însemna această hotărâre.

Fiecare grup își păstra rânduielile, iar adunările locale continuau să răspundă pentru mersul lor. Existau deosebiri, inclusiv în privința botezului, dar era recunoscută credința comună în Domnul Isus. În aceeași scrisoare erau amintite aproximativ 150 de adunări ale Creștinilor după Scriptură. În fața autorităților, numele folosit de acum era „Creștini după Evanghelie”. Îndemnul lui Teodor Popescu rămânea: „Să nu ne sprijinim însă pe rînduieli şi uniri, ci pe Domnul Isus.”

1942–1944

Credincioșii se întâlnesc în case în timpul interdicției

Războiul a adus o nouă perioadă de încercare. Adunările au fost închise, iar sala din Carol Davila a fost folosită pentru depozitarea unor materiale militare. Credincioșii au continuat să se întâlnească în case. În unele localități de la țară au mers în pădure sau în alte locuri unde puteau să citească, să se roage și să cânte împreună.

Au fost efectuate cercetări, credincioșii au fost amenințați, iar unii frați din diferite părți ale țării au avut de suferit. Legăturile dintre adunări au fost îngreunate de război, iar despre unii credincioși nu s-au mai primit vești o vreme. Întâlnirile mici din case au ajutat însă la păstrarea vieții de credință. În 1944, după bombardamentele asupra Bucureștiului, Teodor Popescu s-a refugiat la Pucioasa, unde a continuat să citească și să traducă.

Toamna anului 1944

Întâlnirile publice sunt reluate

În toamna anului 1944, credincioșii au început să se adune din nou în libertate. În Carol Davila mai erau materiale militare, așa că, timp de câteva luni, întâlnirile s-au ținut în podul clădirii. Veneau atât de mulți oameni, încât unii stăteau în picioare pe scări. Au fost reluate frângerea pâinii, întâlnirile de rugăciune și de vestire a Evangheliei.

Adunările din case, care îi găzduiseră pe credincioși în timpul interdicției, au continuat și după război. În cartierele Bucureștiului s-au format și s-au întărit mai multe comunități, iar în Rahova a fost construită o sală. Programul întâlnirilor era așezat astfel încât frații să poată veni și în Carol Davila. Viața adunărilor se întindea acum în mai multe părți ale orașului.

1946

Comunitatea este cuprinsă în Cultul Creștin după Evanghelie

În anul 1946, Asociația Creștinilor după Evanghelie a devenit Cultul Creștin după Evanghelie. Credincioșii din Carol Davila, care se uniseră cu această asociație în 1939, erau cunoscuți sub acest nume în fața autorităților.

În viața adunării au continuat întâlnirile pentru vestirea Evangheliei, rugăciune și frângerea pâinii. Grija pentru nevoile sălii și ale lucrării era purtată prin contribuția credincioșilor.

Din 1948 până la mijlocul anilor 1950

Studiul Bibliei întărește adunarea

La întâlnirile de marți seara, rugăciunea era însoțită de explicarea pe rând a unor cărți din Biblie. Teodor Popescu a vorbit despre scrisorile către cele șapte biserici din Apocalipsa, apoi au fost abordate mai multe epistole pe o perioadă de mai mulți ani.

Cei prezenți puteau pune întrebări și contribui la lămurirea pasajelor citite. Scopul era ca Scriptura să fie înțeleasă și trăită de fiecare în parte. Predicile îi chemau pe oameni la pocăință și credință. Studiul biblic îi ajuta pe cei credincioși să crească, să treacă prin încercări și să își poarte răspunderile în familie, în adunare și în societate. În mijlocul tuturor acestor explicații rămâneau Domnul Isus, jertfa Lui și harul lui Dumnezeu.

1 ianuarie 1949

Tineri din țară se întâlnesc în Carol Davila

La începutul anului 1949 a avut loc o adunare de tineret la care au venit credincioși din mai multe părți ale țării. Teodor Popescu le-a vorbit despre cumpătare, folosind exemplul lui Daniel și al prietenilor lui. I-a îndemnat să cunoască Biblia și să își alinieze viața după învățăturile ei.

La prânz, oaspeții au luat masa împreună, folosind și balconul, și podul clădirii. Întâlnirea arată locul pe care tinerii îl aveau în viața adunărilor și felul în care credincioșii din localități diferite se cunoșteau și se primeau unii pe alții.

Martie 1950

Frații sunt încurajați să slujească adunărilor din jur

Într-o scrisoare către un frate din Moldova, Teodor Popescu se bucura să afle că Evanghelia ajunsese în localități unde altădată nu era cunoscută. Păstra legătura cu acele adunări prin scrisori și îi încuraja pe frații de acolo să se îngrijească de cei credincioși și să meargă acolo unde era nevoie de ajutor.

Îndemnul era foarte practic: să stabilească în fiecare duminică cine și unde merge, să vorbească la întoarcere despre situația găsită și să sprijine, după putere, cheltuielile de drum și de hrană ale celui trimis. Lucrarea creștea prin responsabilitatea împărțită între frați și prin folosirea a ceea ce putea oferi fiecare.

Primăvara anului 1955

O călătorie de încurajare prin Argeș și Muscel

În primăvara anului 1955, Teodor Popescu a făcut o ultimă călătorie mai lungă de vizitare a adunărilor din Argeș și Muscel. În aproximativ șase săptămâni a trecut prin vreo douăzeci și patru de localități. Uneori vorbea în mai multe sate în aceeași zi, iar frații îl însoțeau dintr-o comună în alta.

În București, câteva credincioase se rugau la ore stabilite pentru această lucrare. În localitățile vizitate, oamenii îl primeau cu bucurie și îl rugau să mai rămână. Deși fratele Teodor Popescu era deja bătrân și ușor slăbit în trup, lucrarea lui Dumnezeu era făcută împreună cu cei credincioși: unii mergeau și vorbeau, alții îi însoțeau, alții îi primeau și alții se rugau pentru ei.

1956–1961

Alți frați duc mai departe slujirea

Pe măsură ce sănătatea lui Teodor Popescu s-a înrăutățit, predicile lui au devenit tot mai rare și mai scurte. A continuat să vină la adunare cât a putut, iar în anii 1959–1961 a petrecut mai mult timp la Câmpulung, unde credincioșii îl vizitau și stăteau de vorbă cu el. În 1960 a mai vorbit acolo o dată în public.

Îl mângâia faptul că erau frați care puteau continua slujirea. În convorbirile din acești ani, își exprima dorința ca lucrarea lui Dumnezeu să fie binecuvântată și se ferea ca persoana lui să fie privită ca fiind prea însemnată. Îi îndemna pe frați să rămână legați de Domnul Isus și de Cuvântul Lui.

20 februarie 1963

Teodor Popescu pleacă la Domnul

Teodor Popescu a plecat la Domnul la 20 februarie 1963. Trupul său a fost depus în sala din Carol Davila, iar înmormântarea a avut loc la 23 februarie. Era zi de lucru pe vremea aceea, iar mulți nu au auzit din timp vestea plecării sale. Cu toate acestea, au venit mulți credincioși din București și din țară. Sala, curtea și strada s-au umplut de oameni care doreau să îl însoțească pe ultimul drum pe cel prin care auziseră Evanghelia.

În urma lui au rămas adunări și oameni care învățaseră să citească Biblia, să vorbească despre Domnul Isus și să se îngrijească unii de alții. Mesajul pe care îl repetase în timpul vieții sale fratele Teodor Popescu a fost: „Persoana Domnului Isus, jertfa Lui, simplitatea Evangheliei.” Acest mesaj dă unitate întregii istorii a vieții sale: credința în Hristos, viața trăită după Cuvânt și dorința de a le face cunoscută și altora Evanghelia.

Mesajul dus mai departe

Privim cu recunoștință la felul în care Dumnezeu a lucrat prin acești oameni. Istoria lor ne îndeamnă să fim mai aproape de Scriptură, să avem grijă unii de alții cu o dragoste frățească și să le vorbim celor din jur despre Domnul Isus. Dorim ca aceeași Evanghelie să fie cunoscută și trăită de generațiile care vin.